fii prosumator, instaleaza-ti panouri fotovoltaice
Legea 117/2019 promulgată pe data de 20.06.2019 elimină necesitatea autorizației de construire pentru montarea panourilor fotovoltaice. Excepția se aplică doar pentru montarea panourilor pe acoperișul clădirilor, pentru montarea la sol este încă necesară obținerea autorizației.

Prosumerismul a devenit un trend tot mai popular in ultimii ani, iar asta pentru ca oamenii incep sa-si dea seama de avantajele sale. De la costurile mai mici la energia electrica pana la reducerea impactului asupra mediului, acest stil de viata poate fi un mod excelent de a trai mai bine si mai sustenabil. De asemenea, devinand prosumator, veți avea acces la tehnologii inovatoare si la sisteme inteligente de gestionare a energiei, care va vor permite sa monitorizati si sa controlati consumul de energie electrica din casa dvs. in mod eficient. Acest lucru va poate ajuta sa optimizati costurile si sa va asigurati ca utilizati energia in mod responsabil.

Programul Casa Verde Fotovoltaice, prin care românii își pot instala panouri solare cu finanțare de la stat, ar putea demara în luna martie, a estimat marți ministrul Mediului Tanczos Barna, care a precizat că în acest an statul va finanța circa 150.000 de beneficiari și procedura va fi simplificată, urmând să fie depuse mai puține documente.
„Una din problemele importante și obiectivele asumate la nivelul Guvernului este cea legată de gestionarea crizei energetice. Au fost întreprinse o serie de măsuri, iar una dintre ele este cea care vizează instalarea de panouri fotovoltaice la nivelul gospodăriilor individuale. Am discutat cu ministrul Tanczos care ar putea să fie măsurile pe care le putem lua la nivelul Guvernului astfel încât să asigurăm accesul cât mai multor gospodării la acest program. Avem fondurile necesare și în acest sens putem să ridicăm până la 3 miliarde lei suma alocată pentru acest proiect și, în felul acesta, am înțeles că discutăm de aproximativ 150.000 de gospodării care pot să acceseze programul”, a declarat premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern”.
Ministrul Mediului a afirmat că estimează că programul va începe în luna martie, vor fi finanțați 150.00 de beneficiari, după ce bugetul alocat programului a fost majorat la 3 miliarde lei, iar numărul de documente solicitate de la beneficiari va fi redus la următoarele: carte de identitate, extras de carte funciară, dovada că persoana beneficiară nu are datorii la stat sau la bugetul local și certificatul de racordare.
„Am făcut demersurile pentru a pregăti bugetul AFM pentru anul 2023. În cadrul acestui buget, din fondurile GES – gaze cu efect de seră, am alocat o sumă de 3 miliarde lei pentru a finanța programul Casa Eficientă Fotovoltaic, pentru a ajunge la cel puțin 150.000 de beneficiari în 2023. Anul trecut am finalizat evaluarea dosarelor depuse – sunt 40.000 de gospodării care deja beneficiază de o asemenea finanțare. De la această cifră putem ajunge în 2023 la încă 150.000 de beneficiari, în afară de cei 40.000, pe de o parte folosind bugetul majorat, cât și procedura simplificată în care reducem la minim numărul de documente necesare pentru aplicanți. Va fi nevoie de carte de identitate, extras de carte funciară, dovada că persoana beneficiară nu are datorii la stat sau la bugetul local și la sfârșitul instalării sistemului fotovoltaic de certificatul de racordare în calitate de prosumator, practic. Cu aceste documente, plus dovada că nu are datorii la stat și la bugetul local, poate să beneficieze de această finanțare. Preconizăm că până pe 15 februarie aprobăm bugetul AFM și în luna martie putem începe programul pentru a sprijini gospodăriile în efortul lor de a deveni independenți din punct de vedere energie electrică”, a declarat Tanczos.
El a precizat că va fi îmbunătățit sistemul informatic pentru a prelua din sarcina care era pe umerii AFM, prin sisteme informatice mai performante.
„Față de 2020, când AFM a avut un pic peste 72.000 de beneficiari, anul trecut au apelat peste 200.000 de cetățeni la sprijin oferit de AFM prin diverse programe, începând de la sistemul de fotovoltaice, Rabla Clasic, Rabla Plus la mașini, sau la Rabla Electrocasnice”, a spus ministrul.

Înscrierile vor fi însă mult mai accesibile decât până acum, după cum a declarat marți ministrul Mediului, Tanczos Barna, care a precizat că AFM va dezvolta o aplicație în care doritorii se pot înscrie foarte ușor.
„Obiectivul este să ajungem la 150.000 de gospodării. Am prevăzut un buget mult mai mare, 3 miliarde de lei. Sper în continuare să reușim să atragem și fonduri europene și să majorăm la rectificare bugetul în cursul verii. Pentru înscriere va fi nevoie de buletin și extras de funciar pe aceeași adresă, pe aceleași imobile și apoi adeverințe cu lipsa datoriilor la bugetul de stat și putem să semnăm finanțarea”, a declarat ministrul Mediului la Digi24.
Înscriere doar cu buletinul
Concret, doritorii se vor adresa direct AFM prin intermediul aplicaţiei, a declarat Știrilor Pro TV șeful instituției Laurențiu Neculaescu.
„Au nevoie doar de buletin, vor completa un chestionar foarte simplu, cinci, șase întrebări, în cadrul acelei aplicaţii informatice. Acele firme (de instalatori – n. red.) vor fi acreditate de AFM, iar evaluarea propriu-zisă o vor face aceste firme”, a spus Neculaescu
După ce s-au înscris în aplicație, în termen de 90 de zile, vor primi pe mail numele mai multor companii acreditate să instaleze sisteme fotovoltatice și vor alege cu cine vor să lucreze.
„În momentul în care instalatorul va încărca în aplicaţie factura şi certificatul de racordare, care reprezintă un proces verbal de terminare a lucrării, Administraţia Fondului pentru Mediu va face plata într-un termen de 45-60 de zile”, a a adăugat șeful AFM.
Aplicaţia pentru înregistrarea solicitărilor va fi gata în martie, iar până atunci ar trebui să fie acreditate şi firmele care vor putea instala panourile. Reprezentanţii acestor companii nu au fost cooptate pentru a redacta ghidul cu noile măsuri şi spun că modificările nu vor face decât să crească preţul sistemelor.
Unul dintre instalatorii autorizați de AFM pentru instalarea panourilor fotovoltaice, Dan Tudose, a declarat ulterior că plata cu întârziere a lucrărilor va aduce mari dificultăți firmelor specializate.
„Ne uităm ce rată de dobânzi avem pe piaţa bancară şi toate aceste costuri se transpun în costul sistemului fotovoltaic. Nu vedem foarte mulţi jucători importanţi în piaţă ca să susţină financiar sute de sisteme pe care să le susţină din fonduri proprii, şi apoi să aştepte 60, 90 sau un termen nedefinit”, a declarat el.
Cererea de fotovoltaice aproape s-a triplat în 2022
Facturile mari la energie i-au determinat pe români să caute alternative încă de anul trecut, ceea ce a dus implicit la aproape triplarea cererii de panouri fotovoltaice.
„Cererea de fotovoltaice a crescut considerabil anul trecut, unele magazine înregistrând cu 200% mai multe cereri decât în anul precedent, pe de o parte datorită programului AFM pentru fotovoltaice, în urma căruia persoanele fizice pot beneficia de o subvenție de 20.000 lei, iar pe de alta din cauza creșterii costurilor cu energia electrică și a scăderii limitei de consum a energiei electrice de la 300 kwh în 2021, la 255 kwh începând cu luna septembrie 2022”, a declarat Dan Tudose.
Estimările sunt optimiste și pentru anii următori, deoarece interesul pentru achiziția de sisteme fotovoltaice este tot mai mare, iar programele de finanțare cu fonduri europene pentru producerea de energie verde sunt tot mai aproape de implementare. De exemplu, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost depuse peste 700 de proiecte, cu o valoare ce depășește un miliard de euro, pentru finanțare prin Componenta 6, majoritatea proiectelor solicitând finanțare pentru instalarea de panouri fotovoltaice.
În aceeași direcție, România își propune, prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) pentru perioada 2021-2030, să ajungă la o capacitate instalată netă de 5,1 GWh de instalații cu panouri solare până la finalul acestui deceniu.
Statul finanțează până la 90% din costuri
Statul vine în sprijinul celor care vor să își monteze panouril fotovoltaice cu Programul Casa Verde Fotovoltaice, derulat de AFM. Guvernul României oferă prin proiectul Casa Verde 2022 suma de 20.000 de lei care reprezintă 90% investiția montării de panouri fotovoltaice.
Partea care revine de plată beneficiarului este de 10% adică încă 2.000 de lei și va avea un total de 22.000 de lei pentru a-ți instala un proiect de panouri fotovoltaice.
Cu acești bani majoritatea instalatorilor montează un sistem minim format din trei kilowați putere instalată și un invertor și evident vor face toată documentația prin care beneficiarul devine prosumator și va fi legat rețea și va putea vinde în rețea excesul de energie.

